Despre Megafruct

Fondată în anul 2000, MEGAFRUCT este o companie cu capital 100% românesc, recunoscută pentru experienta sa solidă în comerțul cu fructe, legume și produse agro-alimentare. Cu o atenție deosebită la calitate și prospețime, ne concentrăm pe importul, coacerea și distribuția bananelor, având totodată un portofoliu diversificat care include produse din surse regionale, nationale și din import, conforme cu standardele europene de calitate și siguranță alimentară.

Colaboram cu majoritatea supermarketurilor din România, dar și cu diverse depozite și magazine specializate in toata tara. Suntem parteneri de încredere pentru magazinele românești din Germania, Austria, Italia, Spania și alte țări europene, facilitând accesul consumatorilor europeni la produsele românești susținând expansiunea acestora pe piețele externe.

Dispunem de spații de depozitare, menite să asigure prospețimea și calitatea optimă a produselor noastre:

  • - În Parcul Industrial BORS, lângă Oradea, jud. Bihor, deținem un depozit frigorific autorizat sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare, echipat pentru coacerea bananelor, depozitarea produselor care necesită temperaturi controlate, refrigerare și congelare.
  • - În Timișoara, operăm un depozit dedicat coacerii bananelor și stocării de produse perisabile.
  • - În București, în cadrul Su Market – principala piață en-gros de fructe și legume din capitala, cu un punct de comercializare a produselor noastre.

Operăm o flotă auto proprie, care ne asigură desfășurarea activităților logistice în cele mai bune condiții.